Tu ce-ai face? 5 decizii de securitate, jucate cu o sală de antreprenori

Greșit. Exact pe încrederea asta mizează escrocul. Emailul poate veni de la o adresă care imită pe a furnizorului sau chiar din contul lui, spart. Banii pleacă pe un cont străin și rar se mai întorc. În sală nimeni n-a ales varianta asta, ceea ce e o veste bună.

Greșit. Dacă răspunzi la email, escrocul e cel care confirmă. Adresa falsă e a lui, iar dacă contul furnizorului e spart, tot el citește răspunsul. O confirmare pe același canal nu confirmă nimic. În sală, cineva a ales varianta asta.

Corect. Verificarea se face pe un canal pe care nu ți l-a dat emailul: numărul din contract, cel de dinainte. Un telefon de două minute, la orice schimbare de cont bancar, fără excepție. Și nu e teorie: cineva din sala aceea a pățit-o pe bune. Povestea completă e în „Factura cu IBAN schimbat".

Greșit. E regula de acum cincisprezece ani. Schimbatul forțat produce Parola1, Parola2, Parola3 și un bilețel sub tastatură. Complexitatea nu ajută dacă aceeași parolă ajunge în cinci locuri. Ghidurile actuale au renunțat la schimbarea periodică fără motiv: parola se schimbă când ai un semn că a scăpat. În sală, cineva a ales varianta asta.

Corect. Trei lucruri, împreună: o parolă diferită pe fiecare cont, ținută într-un manager de parole ca să nu trebuiască să le știi, și al doilea pas la autentificare (cod, aplicație sau cheie fizică). Chiar dacă o parolă scapă într-o scurgere, contul rezistă. Pentru Microsoft 365 avem pașii în ghidul de verificare în doi pași.

Greșit. O parolă refolosită e o singură cheie pentru toate ușile. Site-uri sunt sparte în fiecare săptămână, iar parolele scurse se încearcă automat pe email, bancă, contabilitate. Prima scurgere le deschide pe toate, oricât de puternică ar fi parola. În sală, a fost varianta greșită cea mai aleasă.

Corect. Cuvântul important e „listă". Se face în ziua preavizului, nu în ultima zi: ce conturi are, ce parole comune știe, pe ce dispozitive îi merge emailul de firmă, ce reguli de redirecționare are în cont. În ultima zi se bifează tot. Fără listă nu poți închide ce nu știi că există. Ce se întâmplă fără ea e în „Angajatul care a plecat cu accesele".

Greșit. „Să poată preda" înseamnă un fost angajat cu cheile firmei și un cont viu pe care nu-l mai urmărește nimeni. Predarea se face cât omul e încă angajat, în cele două săptămâni, din contul lui. După ultima zi, contul se închide, iar ce a rămas nepredat se predă de la om la om, nu prin login. În sală, varianta asta a fost la egalitate cu răspunsul corect.

Greșit, și cel mai periculos dintre cele trei. O parolă comună nu poate fi dată afară niciodată: o știe oricine a trecut vreodată prin echipă. Dacă ai parole comune, ziua plecării e ziua în care le schimbi pe toate cele pe care le știa omul. Nimeni din sală n-a ales varianta asta. Din experiență, parolele comune există în majoritatea firmelor mici; doar că nu le recunoaște nimeni pe un ecran de vot.

Greșit. Discurile mor, indiferent cât au costat, iar ransomware-ul nu întreabă ce vechime are serverul. Un singur loc înseamnă un singur punct de eșec. Nimeni din sală n-a ales varianta asta.

Corect. Toate trei cuvintele contează. Separată: nu pe același echipament și nu permanent în aceeași rețea, ca să nu fie criptată odată cu originalul. Automată: ce depinde de un om se uită. Testată: restaurezi un fișier măcar o dată și vezi că merge. Un backup netestat e tot o speranță. Aproape toată sala a ales corect. Regula completă e în „Backup 3-2-1".

Greșit, dar e cea mai răspândită confuzie. Sincronizarea e o oglindă: ce se criptează jos ajunge criptat și sus, în secunde. Ștergerea se sincronizează și ea. Istoricul de versiuni din Drive sau OneDrive ajută uneori, dar nu e făcut pentru asta și are limite. Sincronizarea e pentru lucrat de pe mai multe dispozitive; backup-ul e altceva. În sală, cineva a ales varianta asta.

Greșit. Plătești un infractor care află că plătești. Adesea nu primești tot înapoi: decriptorul e lent, stricat sau nu vine deloc. Iar cauza a rămas: ușa pe care au intrat e tot deschisă, și a doua zi te pot lovi din nou, la alt preț.

Greșit, deși sună eroic. Reinstalând, ștergi și șansa de recuperare (pentru unele familii de ransomware există decriptoare gratuite), și dovezile. Fără dovezi nu știi cum au intrat, deci nu știi ce să închizi. Iar dacă printre date sunt și date personale ale clienților, ai obligații de notificare pe care „am reinstalat" nu le acoperă.

Corect. Criptarea pe calculatorul acela nu o mai oprești. Deconectarea salvează restul firmei: serverul, celelalte calculatoare, backup-ul. Nu-l închizi: în memorie pot rămâne chei și urme utile. Nu ștergi nimic. Și aduci pe cineva care a mai trecut prin asta, în prima oră, nu în a treia zi. E verdictul care contează cel mai mult când chiar se întâmplă.